miercuri, 30 septembrie 2009

Moartea lui Melchiade in romanul "Un veac de singuratate"

"In cele din urma se indrepta spre locul unde Melchiade obisnuia sa-si intinda cortul, si dadu peste un armean taciturn care lauda in limba spaniola un elixir care te facea invizibil. Acesta inghitise dintr-o sorbitura o cupa plina cu o substanta chihlimbarie in clipa cand Jose Arcadio Buendia isi croi drum cu brutalitate, prin mijlocul grupului care asista cu gura cascata la spectacol, si reusi sa-i adreseze intrebarea sa. Tiganul il invalui cu chipul sau spalacit, inainte de a se pierde intr-o baltoaca de pacura fumeganda si puturoasa, deasupra careia continuau sa pluteasca ecurile raspunsului sau : "Melchiade a murit." Sub lovitura acestei vesti, Jose Arcadio ramase impietrit, incercand sa-si stapaneasca durerea pe care o resimtea, pana cand oamenii stransi acolo se risipira chemati la alte spectacole si pana ce baltoaca armeanului taciturn se evapora complet."

Scene de dragoste in romanul "Un veac de singuratate"

"La prima atingere, oasele tinerei femei pareau ca se dezarticuleaza cu un trosnet inspaimantator, ca acel al unei cutii de domino, iar pielea i se topi in sudori livide, ochii i se umplura de lacrimi si din tot trupul ei porni un geamat lugubru si un miros vag de namol. Ea suporta insa izbitura cu o tarie de caracter si cu o vitejie de admirat. Jose Arcadio se simti atunci purtat in vazduh pana la o stare de inspiratie serafica, in care inima sa aprinsa deveni izvorul unor obscenitati tandre care patrundeau in urechile tinerei fete, iesindu-i pe gura traduse in limba ei"

( ... )


"Profitand de delicioasa imunitate pe care le-o asigura dezordinea generala, Jose Arcadio si Pilar Ternera cunoscusera cateva ceasuri de libertate. Umblau ca doi logodnici fericiti pierduti in multime, si au ajuns chiar sa banuiasca ca iubirea putea fi un sentiment mai grav, mai profund decat acea fericire neanfranata, insa efemera, a noptilor clandestine."

( ... )


"Vino incoace, ii spuse el. Rebecca asculta. Se opri langa hamac in sudori de gheata, simtind ca i se innoada matele,in timp ce Jose Arcadio ii mangaia cu varful degetelor gleznele, apoi pulpele si chiar coapsele, murmurand : ah ! Ea trebui sa depuna un efort supraomenesc cand o forta ciclopica o despuie de imbracamintea intima in doi timpi si trei miscari si o sfasie ca pe o pasarica.Mai avu timp sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca s-a nascut, inainte de a se darui inconstienta placerii neuitate a acestei dureri insuportabile, in mlastina fumeganda a hamacului, care absorbi ca o sugativa izbucnirea sangelui ei."

Paradigma nevoilor - Abrahaam Manslow


Dupa Manslow, nevoile fapturilor umane sunt ierarhizare si pot fi prezentate sub aspectul unei piramide in cinci trepte : trebuinte fiziologice, trebuinte de securitate, trebuinte de apartenenta, trebuinte de stima si prestigiu, si trebuinte de autorealizare. Iata-le, pe scurt :
1.Nevoi fiziologice : de hrana, de adapost, repaos,sexualitate. Satisfacera lor asigura consevarea si sanatatea.
2.Nevoi de securitate : trebuinte de echilibru emotional, de perseverare impotriva primejdiilor, pentru asigurarea conditiilor de munca si de viata.
3. Nevoi de apartenenta : trebuinte de afiliere si adeziune, de identificare cu altii, de apartenenta la familii, la grup,comunitate etnica, religioasa, culturala.
4.Nevoia de stima : stima fata de sine si alte persoane, nevoia de reputatie si prestigiu, de a se bucura de consideratie, si de a participa la decizii.
5.Nevoia de autorealizare : necesitatea de obiectivare a capacitatilor si disponibitatilor creative, si de promovare a sinelui.

marți, 29 septembrie 2009

Morris West - Cand luptele devin sangeroase


"Problemele nu vor fi rezolvate de niste alegeri, de o coalitie de partide sau prin victoria unui sistem asupra altuia.Noi suntem mediteraneeni. Suntem, fie ne place sau nu,o rasa de metisi formati din greci, latini, vizigati, huni de-ai lui Attila. Noi traim asa cum am facut-o de secole, intr-un echilibru precar de interese tribale si familiale. Cand balanta se apleaca, chiar foarte putin, ajungem la dezordini sau chiar la razboi civil. Cand luptele devin prea sangeroase, apelam la biserica, sau mai rau,la un salvator, care ar putea fi un dictator."

Mazo de la Roche - Jalna

"Simtea in suflet extazul creatiei, dublat de-o adanca tristete, pentru ca presimtea ca lumea pe care o crea el acum nu poate sa dureze : izvoarele zglobii, vartejurile de petale spulberate, adierile usoare, care in realitate nu erau altceva decat o umbra a umbrelor, vor seca, se vor ofili si se vor opri in clipa in care muzica lui se va topi in adancul tacerii."

(Mazo de la Roche - "Jalna")

Un vis american - Norman Mailer


"Nu are importanta ce faci in viata particulara. Conteaza spectacolul public, iar acesta trebuie sa fie fara cusur. Fiindca spectacolul public este limbajul pe care il folosim sa transmitem prietenilor si dusmanilor ca suntem indeajuns de coerenti ca sa dam o reprezentatie onorabila. Si nu e usor, daca tii seama de nebunia a toate cate sunt pe lumea asta."

(Norman Mailer - "Vis american")

duminică, 27 septembrie 2009

Un veac de singuratate - G.G. Marquez

"Intr-o buna zi la mai multe luni dupa plecarea Ursulei, incepusera sa se petreaca lucruri ciudate. Un flacon gol, uitat de multa vreme intr-un dulap deveni atat de greu incat era imposibil sa-l urnesti din loc. O oala cu apa asezata pe masa de lucru, fierse fara foc timp de o jumatate de ora, pana ce se evapora complet. Jose Arcadio Buendia si fiul sau observau aceste fenomene cu un extaz amestecat cu o spaima, incapabili sa si le explice, insa interpretandu-le ca pe niste prevestiri ale materiei.Intr-o zi, leaganul Amarantei incepu sa se miste dintr-o pornire proprie, si facu un tur complet prin odaie, spre marea stupefactie a lui Aureliano care se grabi sa-l opreasca. Tatal sau nu se emotiona insa pentru atata lucru. Puse leaganul la loc si-l lega de piciorul unei mese, convis ca evenimentul asteptat era iminent.
Pe aceasta chestiune, Aureliano il auzi cum zicea :
-Daca nu te temi de Dumnezeu, atunci teme-te de metale.
Pe neasteptate, dupa aproape cinci luni de la disparitie, Ursula se reintoarse. Reveni mai magnifica, mai tanara ca oricand, cu niste gateli noi, de un stil necunoscut in sat. Jose Arcadio Buendia abia putu sa reziste emotiei.
- Asta era deci ! striga el. Stiam eu ca asa se va intampla !
Si era convins cu adevarat de aceasta, caci, in retragerile sale prelungite, in timp ce manuia materia, se rugase din adancul sufletului sau ca minunea asteptata sa ne fie nici descoperirea pietrei filosofale, nici descatusarea suflarii care da viata metalelor, nici posibilitatea de a face aur din balamalele si zavoarele casei : ci tocmai ceea ce se intamplase acum : Reintoarcerea Ursulei."

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Tudor Ionescu - Glose franceze

"RATIUNEA SUPREMA A OMULUI este sa traiasca, sa-si vada de viata lui si s-o respecte pe a altuia, moartea nefiind altceva decat un moment al vietii - ultimul, si care, logic, vine dupa ce viata a fost traita. Insa viata nu este decat o luminita care sfarseste in noaptea delicata si fragila, asa ca se cere s-o pazim atent si necontenit, s-o inconjuram cu toata grija si precautiile de rigoare, nicidecum sa o amenintam in sine sau in ce-l priveste pe oricare individ luat in parte."

Suren Goyal - Perspective oferite de Yoga

Ganditi la lucruri inalte, la cauza lor subtila. Ignorati ceea ce este subuman, raul. Practicati adevaratul ajutor. Iertati, lasati si pe altul sa traiasca, traiti si voi si iubiti totul.
Trebuie sa ne obisnuim sa privim dincolo de limitele noastre, sa ne obisnuim sa intram in legatura cu constiinta noastra superioara si cu fortele naturii, deschizand astfel calea de a ne armoniza cu noi insine si cu universul.
Totul se va sfarsi cu bine daca fiecare dintre noi isi va face datoria servind cauza pacii, daruind zilnic cate putin din timul tau spre binele altuia.
Intelegeti si respectati credintele, obiceiurile, limba si cultura fiecaruia.
Sa aveti iubire fata de toti, fara rautate impotriva cuiva.
A sosit vremea de a face pace atat cu prietenii cat si cu neprietenii.
Yoga reprezinta reunirea fortelor mentale pentru a purifica si pentru a atinge o cunoastere mai inalta; dobandirea constiintei de sine si identificarea sinelui cu sursa sa.
Unirea finitului cu infinitul este Yoga.
Yoga mai este si o metoda a armonizarii : armonizarea dintre planul afectiv si gandire, dintre intentie si actiune, dintre om si mediul inconjurator.
Yoga nu este o religie sau o filosofie. Este un mod de a gandi, de a respira si de a lucra in mijlocul tuturor problemelor zilei, o cale de a te tine departe de infectie, poluare si tensiune.
In aceste vremuri de mari tulburari si dezechilibre, trebuie sa cautam metode pentru a ne elibera de domnia fricii si a frustrarilor de orice fel.

vineri, 25 septembrie 2009

Zofia Nalkowska - GRANITA

NIMENI NU STIE CARE VA FI CLIPA SA DE PE URMA

" In orice punct de pe scara vietii omul isi poate gasi moartea. Intamplarile dintre nasterea si moartea unui om par uneori, aproape un nonsens. Si cine poate avea toata vremea prezent in minte gandul, ca, ceea ce face intr-un moment dat, poate eventual, capata semnificatia unui ultim gest? Omul este deseori surprins de moarte in flagrant, inainte de a fi izbutit sa-si ia masuri de prevedere. Cel mai logic plan intocmit de viata, cea mai riguroasa ierarhizare a valorilor, se naruie, de multe ori, odata cu aflarea ultimei necunoscute."

Shogun : Nu plange anotimpul destramarii ... pietrele vor ramane


"Mai intai ea cercetase cu luare aminte, aranjamentul floral facut de sotul ei. El alesese o singura floare de rasura alba, presarase pe frunza verde o singura perla de apa si asezase floarea pe pietre rosii. Vine toamna, sugera el prin floare, vorbind prin floare : nu plange anotimpul destramarii, anotimpul mortii, cand pamantul incepe sa doarma; bucura-te de anotimpul ce incepe si incearca minunata racoare a aerului de toamna in aceasta seara de vara ... curand, lacrima o sa dispara, la fel si rasura, numai pietrele vor ramane ... curand, tu si eu vom disparea si numai piertele vor ramane"

James Clavell - "Shogun"

Raymond Moody - Despre experienta mortii

EPERIENTA MORTII

" In ciuda deosebirilor prezentate - fie din cauza imprejurarilor care insotesc apropierea mortii, cat si a tipurilor diferite de oameni care o indura - se constata asemanari frapante intre marturiile care relateaza experienta mortii. Din asemanari se pot desprinde circa 15 trasaturi comune care revin mereu in marturiile pe care le-am adunat. Recostitui, pe baza lor, un model al experientei mortii. Iata deci, un om care moare.In timp ce suferinta lui fizica ajunge la paroxism, il aude pe medic constatandu-i decesul. Atunci incepe sa auda un zgomot neplacut, ca un sunet puternic de sonerie sau un bazait, si in acelasi timp, se simte purtat cu viteza mare printr-un tunel intunecat si lung. Dupa care se trezeste dintr-o data in afara trupului sau fizic, fara a parasi totusi anturajul sau fizic imediat. Isi priveste propriul trup,de la distanta, ca un spectator. Observa incercarile de reanimare la care este supus trupul sau.Se afla intr-o stare de tensiune emotionala puternica. Dupa cateva momente, se regaseste si se obisnuieste, gradual,cu noua si strania sa conditie. Observa ca poseda in continuare un fel de corp de natura diferita de cea a corpului fizic. Curand, alte fiinte din lumea de dincolo ii ies in intampinare, oferindu-i ajutor. Zareste spiritul parintilor si al cunoscutilor decedati inaintea lui. Apoi i se arata o fiinta de lumina, calda,vibrand de iubire, care-l determina sa-si faca un bilant al vietii. Are o viziune panoramica a tuturor evenimentelor care i-au marcat destinul. Apoi, defunctul vede o bariera care separa definitiv viata de moarte, si este animat de sentimente de bucurie, iubire si pace. Dar, i se comunica faptul ca trebuie sa se reintoarca la viata, si nu doreste aceasta reintoarcere. Cu toate acestea, se regaseste in trupul fizic. Aceasta experienta il marcheaza profund, si-i modifica perceptia despre viata si moarte, pierzand cu totul teama de moarte."
*
Citesc, incepand din 15 iunie cand am reusit sa o captez, facand-o sa intre in joc, cartea "Creeatie". Un "e" in plus, dar la acest nivel, presupun ca este vorba despre vointa autorului. I-a spus si Paul, de undeva din Spania, i-am spus si eu, din Arcadia, sa renunta la litera supranumerara. Dar a refuzat. Poate doar din cerbicie. Nici nu mai stiu, caci, fiind prima carte pe care nu am citit-o pana la capat, dupa ce m-a socat, prin octombrie-noiembrie trecut, disparitia subita a stralucirii ei care ma orbise, coplesit de senzatia ca sunt in fata unei gazete de perete la un camin cultural satesc. Mi-am redobandit interesul prin mai, anul acesta, cand, dorind o reevaluare, am cautat cartea. Cineva o aruncase in foc, si rugandu-ma sa primesc manuscrisul, nu am primit raspuns. Mi-a placut asta, caci lectia o stie de la mine. Acum, aici, peste cadavrul Ralucai, la Persepolis, bantuie o naluca. Nu stiu daca este savantul lui Leon de Winter sau sunt traficantii. Poate sa fie si agramatul acela care a pustiit-o.
*
Fusesem cat pe ce sa-i diagnostichez suferinta si ma pregateam sa-i dau diagnosticul si tratamentul. Dar n-am mai avut cui. Mi-am pierdut interesul pentru carte ca si pentru autor, apoi, am uitat ce-am citit, vremea s-a rostogolit peste noi, si nu mai stiu mai nimic din joaca aceea frenetica care m-a captivat vreme de trei luni. Vad ca au disparut de la vedere comentariile de la aceste postari, ale mele, un dialog intre noi. Dar le am la "Editati postari". Credeam ca dumneaei le-a sters, dar vad ca este lucrarea vreunui colaborator al meu. Nu schimb parola, caci dupa ce mor, las la voia ajutoarelor mele aceste postari.
*
**
***
****
*****

joi, 24 septembrie 2009

Quetzalcoatl , Sarpele cu Pene

"Evocand una dintre cele mai interesante pagini din istoria Mexicului, nasterea cetatii Tule, a primului mare centru de civilizatie din valea Mexicului si transformarea tribului toltec intr-un trib de constructori indrazneti, mestesugari vestiti si artisti priceputi, scriitorul Jose Lopez Portillo, care a fost si presedinte al statutlui Mexic, pune in discutie in acest roman nu numai un fermecator mit al Americii precolumbiene, dar si mari probleme etice, ontologice si metafizice, menirea omului, sensul vietii, situatia omului in Cosmos, raportul dintre bine si rau, dintre egocentrism si daruire obsteasca. Este un roman de idei, dar este si o valoroasa opera estetica, dezvaluid o mare capacitate de generalizare, pornind de la o experienta individuala."

miercuri, 23 septembrie 2009

"Explorari in enigmatic" - Catinca Muscan


Oglinda de obsidian.
Se povesteste ca odata, de mult, foarte de mult, intr-o zi, la Ninive, servitorul unui negustor bogat s-a intors de la bazar inainte sa apuce sa targuiasca. Infricosat, tremurand ca varga, s-a infatisat stapanului sau:
-Fie-ti mila, da-mi voie sa plec indata de aici! -Ce s-a intamplat? Ce e cu tine? L-a intrebat mirat negustorul. Servitorul a inceput sa-i povesteasca, chinuit de spaima, toate cate se petrecusera in acea dimineata.
-Cand ma tot invarteam prin bazar, cautand sa cumpar cele ce m-ai poruncit, m-am trezit fata in fata cu trimisul lui Mot. (Mot era zeul mortii) Am dat inapoi, am luat-o dupa o taraba, degeaba. Trimisul lui Mot, cu ochii pe mine. Voiam sa ma pierd in multime, sa nu ma mai gaseasca. Oriunde eram, aparea si el si ma privea lung, lung. Nu m-a slabit o clipa din ochi.
Omul era ba alb ca varul, ba galben ca ceara, de ai fi zis ca pe fata lui trecea umbra mortii. Negustorul, bun la inima, a incercat sa-l linisteasca, doar era om de vaza, si cu multa influenta: ''Lasa ca ma duc eu sa vorbesc cu el !'' . Dar slujitorul o tinea una si buna, trebuia sa fuga, sa se ascunda, sa i se piarda urma: ''Dati-mi, rogu-va, un magar sa pot fugi cat mai departe'', indrazni el. ''Daca man bine, fara sa ma opresc de loc, pana maine seara ajung la Samarra''.
Negustorul, desi ii parea rau sa renunte la un slujitor care-si dovedise pana atunci vrednicia, i-a dat un magar voinic si odihnit, sa-i ajunga pana va socoti ca primejdia a trecut.
Iar in vreme ce sluga isi zorea magarul pe drumul ce-l ducea la Samarra, negustorul se duse in bazar sa-l intalneasca pe trimisul lui Mot. Se invarti putin printre tarabe, si numai ce il zari. Se duse drept la el suparat, si-l lua imediat din scurt: ''Ia asculta, cum ai indraznit sa-mi bagi in sperieti sluga?''
Trimisul lui Mot se arata cat se poate de nedumerit: ''Dar n-am vrut nicidecum sa-ti inspaimant omul. De unde ai scos-o? ''. '' Te-ai uitat la el tinta si lung! N-ai sa-mi spui acum ca m-a mintit!'' ''A, da, de uitat m-am uitat,e-adevarat, dar asta din alta pricina. Nu-mi venea pur si simplu sa-mi cred ochilor vazandu-l. Ma tot intrebam ce o fi cautand aici, astazi, in bazar, cand stiam bine ca am intanire cu el chiar maine seara si tocmai la Samarra!''

Catinca Muscan- Explorari in enigmatic

Guillermo Moron - "Istoria Venezuelei"

Experienta a demonstrat imposibilitatea mentinerii culturilor sborigene alaturi de cea creola si in consecinta necesitatea incorporarii acestora in cultura creola.
Potrivit din punct de vedere afectiv, acest fapt pare nedrept mai putin daca se are in vedere progresul uman din perspectiva istorica. Bastinasii au patruns in civilizatie numai prin misgeneza, caci nu se pot numi civilizate acele grupuri inaccesibile care inca duc o viata primitiva si nici macar acelea care duc o viata asemanatoare cu cea a taranilor creoli.
Acest adevar istoric se cere respectat di exclude orice argumente de natura exclusiv sentimentala.
Faptul ca exista exemple izolate de indivizi capabili sa traiasca in cadrul unei culturi spirituale superioare demonstreaza ca aceasta rasa poate urca pe scara civilizatiei atunci cand intalneste conditii favorabile, iar aceste conditii sunt tocmai cele oferite de grupul omogen al creolilor.
Ni se pare deci imposibila ridicarea indianului pe scara civilizatiei si pastrarea concomitenta a structurii comunitatii sale politice precum si a statutului sau economic si politic.

Guillermo Moron- ''Istoria Venezuelei''

Religie fara dogme, ceremonii, si ritualuri


Religia, in sensul ei adanc, nu are nimic de-a face cu dogmele, ceremonialele si ritualurile.
Sunt de remarcat trei obiective. Primul este cautarea adevarului. Fiecare trebuie sa descopere realitatea si aceasta presupune existenta unui spirit investigator.
Adevarul ni se arata studiind profunzimile fiintei si nu prin studierea unor texte religioase. A descoperi adevarul, zi de zi, este o intreprindere fascinanta si minunata. De fiecare data cand il percepem el ne da fericire si libertate.

Al doilea obiectiv al religiei este integrarea interioara numita si experienta comuniunii cu relaitatea, a comuniunii cu Dumnezeu. Cuvantul Dumnezeu nu este realitatea in sine. Fara experienta imediata le se goleste de substanta.

Al treilea obiectiv al religiei este obtinerea unui adevarat spirit religios, care exploreaza neobosit viata in toate manifestarile ei. Un astfel de spirit este liber de orice miraj si de orice iluzie.

Fiin atenti la noi insine, la activitatile corpului spiritului nostru, la inclinatiile, la ideile si la modul nostru de actiune, ne instrium.

Sondand pana la capat teama din noi, vom constata ca nu are nici un fundament real.
Intelepciunea vine atunci cand nu suntem atasati si cand nu ne lasam dominati de nici un eveniment din viata.

Ca o societate sa progreseze, noi insine trebuie sa ne innoim si sa renastem fara incetare. Sa observam cauzele problemelor lumii si sa intelegem ca solutia lor este in dezvoltarea interioara a omului.

Cand credem in autoritatea cuiva, ne slabim propria inteligenta si impiedicam trezirea valului intelepciunii intuitive.

Acceptarea oarba a traditiilor ne adanceste somnul psihologic.

Intelegerea intelectuala si cea intuitiva sunt legate intre ele prin faptul ca intelegerea intuitiva include in ea si posibilitatea interpretarii, care este exercitata de intelect. Cand presimtim ceva din transcendent, nu exista rationament imediat.
El apare dupa ce, printr-o strafulgerare, intelectul a presimtit adevarul prin viziunea iluminata, si va incepe sa-si formuleze propriul sau limbaj.
Eliberati-va, fie si o clipa, de orice autoritate, si veti fi in contact cu adevarata voastra natura.
Reactia de furie nu mai apare daca in momentul aparitiei agentului contrariat, suntem limpede constienti de acest fapt si ramanem vigilenti.
Ideile pietrifica spiritul si in consecinta aceste devine stupid si lipsit de bun-simt.
Cand spiritul ne este agitat, sa incercam sa intelegem cauza.
Care-i sunt activitatile? Ce vrea el sa realizeze? Trebuie sa descoperim toate acestea, dar fara sa vrem sa exercitam nici un control asupra spisritului.
Sa examinam spiritul ratacitor, cauza starii de imprastiere si vom intelege de ce se misca asa si de asemenea, starile si conditiile care-i provoaca agitatia.

Sa ne lasam instruiti de universul nostru interior.

Nu rareori vedem cum se inrautatesc lucrurile din cauza atitudinii noastre nepotrivite in privinta lor.

marți, 22 septembrie 2009

Elena Vacarescu -- Viata trecatoare a omului

Descendenta in linie directa din spita glorioasa a Vacarestilor - poeti, nepoata a lui Iancu, autorul "Primaverii amorului", Elena Vacarescu (1864 - 1947) a incheiat sirul stramosilor care au raspuns cu pana si cu inima, celebrului testament al lui Ienachita. Prin opera literara cat si prin vasta sa activitate, ea s-a pus neincetat, din dragoste si cu ambitie, de la varsta adolescentei si pana la cea de octogenara, in slujba culturii romane si a afirmarii spiritului national dincolo de meridianul locului.

Din "Memorii" de Elena Vacarescu :

"Inaintasii mei m-au invatat ca viata trecatoare a omului atarna usor in cumpana eternitatii. Suntem, fiecare dintre noi, o celula dintr-un corp imens, pe care mintea nu-l poate pricepe in intregul sau. Atat stim ca suferintele noastre personale, ca viata si moartea fiecaruia se pierd in curgerea vremurilor. Lucru ciudat, omul nu transmite posteritatii decat partea cea mai impersonala din personalitatea sa. Nu miram uneori ca viata unor ilustre personaje istorice nu s-a pastrat decat sub forma simplificata a legendei, sau ca un simbol abstract. Simplificare admirabila, care ar trebui sa ne umple de umilinta, caci ea dovedeste fara replica nimicnicia vietii personale ! Pe langa pumnul de cenusa, ce mai ramane din trecerea noastra prin viata? Ramane ceva imponderabil si totusi puternic, ceva nematerial dar nespus de activ, ramane ideea, domnilor! Fiecare om este exponentul unei ideei, iar adevaratii nemuritori sunt cei ce au fost in stare sa moara pentru ideile lor!"

Dostoievski despre dragoste


Dostoievski - "Fratii Karamazov" :

"Inlaturati orice aversiune, caci tot ce vi se poate parea respingator, privind in sufletul dumneavoastra se lumineaza si se curateste din moment ce va dati seama de asta. Inlaturati, de asemenea, teama din inima voastra, desi teama nu este decat urmarea fireasca a minciunii. Iar daca s-ar intampla sa aveti momente de lasitate pe drumul ce duce spre iubire, nu trebuie sa va speriati, dupa cum nici faptele rele nu trebuie sa va inspaimante prea mult. Imi pare rau ca nu va pot spune ceva mai imbucurator, dar sa stiti ca fata de iubirea contemplativa, dragostea activa pare apriga si infricosatoare. Iubirea contemplativa este insetata de fapte mari, de lucruri pe care sa le infaptuiasca numaidecat si in asa fel ca toata lumea sa le vada. Iubirea contemplativa te poate indemna chiar sa-ti jertfesti viata cu conditia numai sa ti-o sfarsesti cat mai repede, ca pe scena, sub privirile tuturor, pentru a primi aplauze. In timp ce dragostea vie inseamna staruinta necontenita si stapanire de sine, pentru unii chiar o adevarata stiinta."

luni, 21 septembrie 2009

Vechi civilizatii - Dumitru Almas


LUMEA IN CARE TRAIM este o felie de lume; civilizatia contemporana este doar o parte din elanul civilizator al omului, elan care-l insoteste permanent inca de la nasterea sa. Intotdeauna omul a trait in mijlocul unei civilizatii create de el, pentru el, civilizatie pe care el a amplificat-o pentru a o lasa imbogatita, urmasilor.
La MOHENJO-DARO si pe VALEA NILULUI, la SUMER si la ATENA, pe malurile FLUVIULUI GALBEN si in YUTACAN, civilizatiile s-au nascut si au inflorit si fiecare dintre ele si-a adus obolul la tezaurul unic al umanitatii. Ceea ce este nou in aceasta felie de lume in care traim- civilizatia contemporana- este, nu faptul ca ea pare un fenomen de dimensiuni nemaintalnite pana la ea- acest lucruri parea la fel de neobisnuit si pentru societatile civilizatiilor din MOHENJO-DARO sau YUTACAN!- ci, cum spuneam, acceleratia , faptul ca schimbari ce alta data se petreceau poate in zeci de milenii , acum se petrec intr-un secol sau chiar numai incateva decenii. Este deci normal, intr-un fel, sa existe oameni pentru care civilizatia contemporana s-ar fi nascut parca brusc, din nimic.
Istoricul este poate cel mai avizat sa vorbeasca despre dimensiunile civilizatiei actuale. El stie, ca, de pilda, in jurul anului 1000 ciuma si holera pustiau Europa; el nu este un energetician la curent cu productia mondiala de titei, carbune si electricitate, dar stie ca in jurul anului 1000 animalele de povara erau cele mai avansate ''forme de energie'' folosite de om. Stie ca pe atunci- si au trecut doar o mie de ani, o clipire din ochi pentru istoria lumii!- ogoarele se lucrau cu pluguri de lemn, ca nici macar regii sau imparatii nu stiau carte, ca omul era coplesit de spaima de la nastere pana la moarte. Astazi.. istoricul priveste civilizatia contemporana si este mandru ca este om!

DUMITRU ALMAS- O felie de lume

Prezentul este viata insasi

In viata trebuie sa ai convingeri profunde, o linie hotarata de actiune, fara de care, ori nu facem nimic, ori ne imprastiem in toate vanturile.

Priviti in voi insiva. Ce este eul? Explorati aceasta problema pana ii veti gasi raspunsul.

Cand gandirea este stinsa, se instaleaza in noi linistea, care insufla viata intregii noastre fiinte.

Suntem o unitate in univers. Cand vom intelege acest lucru vom fi in stare sa intelegem totul.

Libertatea provine din atentie, dar nu lumea senzatiilor este cea careia trebuie sa-i acordam atentie.

Trebuie sa intelegem relatiile dintre starile noastre psihice si posesiunile si dorintele noastre.

Ce asteptati de la relatiile voastre in general? O recompensa, placere? Daca asa este, invitati singuri insatisfactia si suferinta.
Eventual, veti cunoaste o fericire efemera, schimbatoare si, in consecinta iluzorie.

Cand suferim, sa ne punem intrebarea: cine sufera? Este on entitate care sufera, sau nu este decat o suferinta datorata unor anumite conditii. Explorati toate acestea ca sa intelegeti structura globala a suferintei. Cand nu e o entitate care sufera, este liniste si viziune luminata astfel ca suferinta isi pierde importanta.

Noi ne inchidem in idei, mai intai in ale noastre, apoi in ale altora. Si, cand ideile ne invadeaza spiritul, el se incetoseaza si se lasa limitat de ele.

Nu vedem lucrurile asa cum sunt ele, pentru ca reactionam fara incetare la ele.

Devenirea se compune din doua miscari: schimbarea si continuitatea si se realizeaza in dimensiunile spatiului si timpului. Este un proces nelimitat, tinand de legea cauzalitatii. Cand traim in devenire, suntem supusi conditiilor ei, interior si exterior, si nu suntem liberi.
Devenirea creeaza diferenta si diviziunea si plecand de aici, contradictiile si conflictele.

Pentru a schimba societatea, indivizii care o compun trebuie sa practice privirea obiectiva in interior si sa vada ce nu merge in ei insisi si in relatiile lor cu lumea.
Cand individul se schimba in profunzime, societatea se reformeaza singura, pe bazele ridicate de intelegere si evolutie.

Nu se poate forta reinnoirea unei societati.

In starea de devenire domneste insatisfactia care suscita dorinta. Dorinta este motorul devenirii. Trebuie sa intelegem.

Cand nu mai dorim sa devenim, procesul se opreste si reusim sa fiintam.

Prezentul nu este o clipa intre trecut si viitor, el este viata insasi, dincolo de diviziunea timpului.

In ciuda aparentei sale puteri, procesul de conditionare este destul de superficial. Inconstientul nu este nici el foarte profund, deoarece, prin observatie atenta, continutul sau urca in constient, unde se amesteca impreuna cu cunoasterea si isi pierde puterea.

Este primordial sa-i acordam o atentie totala inconstientului astfel ca ansamblul continutului sau sa poata veni in campul constientului. Cand inconstientul nu va mai exista, devenirea va lua sfarsit si vom constata ca toate acestea erau superficiale.

B. Traven - "Podul din jungla"

Un OM este cu totul lipsit de importanta fata de COSMOS. Si lipsite de importanta sunt si necazurile lui si ale tuturor, bataliile si eforturile si ambitiile pentru a-i intrece pe rivali. Ce a ramas din CAESAR? Roma a existat cu si fara el. Sa nu ne bucuram mai bine de viata, de dragoste? Iar atunci cand omul nu mai e in stare sa se bucure de tot ceea ce ii ofera viata, atunci sa se culce si sa moara; si sa fie uitat. Sa nu mai lase fantome in urma lui. Acesta este paradisul.

B. TRAVEN- Podul din jungla, pg. 230

duminică, 20 septembrie 2009

Calea non-atasamentului

Gratie receptivitatii noi cautam si descoperim toate lucrurile prin noi-insine, cu o privire mereu noua. Si asta ne ajuta sa nu cadem in capcana sectarismului.

Trebuie sa depasim toate formele de atasament, pentru ca acesta cauzeaza stagnare.
Sa devenim constienti de faptul ca vedem lumea dintr-un unghi deformat.

Cum reactionam noi in fata vietii? Sa exploram aceasta intrebare cu grija. Observand totul cu atentie limpede si fluida, vom reusi sa ne stapanim comportamentul si conditionarile care il sustin. Viziunea lucrurilor asa cum sunt ele si intelegerea lor suscita stapanirea si, in consecinta, actiunea justa si libera.

Dupa modelul lumii fenomenelor, si conditionarile sunt spuse nepermanentei si vor sfarsi prin a se transforma sau a disparea. Trebuie sa le lasam sa se schimbe.

Orice copilas care traieste in afara lumii conceptelor este perfect receptiv la tot.
Exista un mijloc de a iesi din clestele conceptelor: practica vietii in prezent; unde suntem liberi de activitatile spiritului.

Prezentul nu este o clipa masurabila. El este un ''acum'' nelimitat, neconditionat, liber si eliberator. El este atemporal.

Viata nu este niciodata scutita de manifestarile negative. Este deci necesar sa nu le respingem pe aceasta, ci sa le intelegem.
''De ce nu ai medita asupra suferintei tale?''
Sa nu ne temem de suferinta, nici de moarte. In observarea aspectelor negative ale vietii se naste libertatea. Fara suferinta nu exista trezire; fara moarte nu exista renastere.

Orice actiune eronata este produsul egosimului.

Sa simtim pe deplin responsabili in privinta situatiilor din viata.
Sa recunoastem ca sursa tuturor problemelor noastre este in noi.

Energic reprimata sau refulata nu inceteaza sa existe. Ea gaseste canale de devenire care o fac distructiva. De aceea morala represiva este incompatibila cu un mod de viata corect.

Conflictele inconstiente seamana confuzia in psihic deoarece, cu cat le cunoastem mai putin cauzele, cu atat este mai dificil sa le controlam efectele.

Sa fim atenti la ceea ce se petrece in noi, atat in planul constient, cat si in cel inconstient. Este singurul mijloc de a scapa de iluzii.

Adevarata invatatura a vietii se realizeaza in intelegerea cauzalitatii. Ea ne transforma radical viata.

Sa ne punem intrebari in legatura cu cautarile noastre. Ca caut in viata? Imi pun vreodata in discutie starile mele de a fi? Sau sunt pierdut in lucrurile terestre, afaceri, religie sau ganduri de tot felul?

Nu cautati calea cea usoara si miraculoasa.

Nu suntem singuri in Univers !


Stiinta denumita exobiologice studiaza posibilitatea existentei vietii inafara Terrei. In favoarea vietii pe alte planete, pledeaza argumente de ordin statistic: galaxia noastra, Calea Lactee are pesre 150 de miliarde de stele asemanatoare Soarelui. Chiar daca o parte din aceste stele au plante ce indeplinesc conditiile de temperatura, marime, vechime etc, necesare pentru aparitia si dezvoltarea vietii, si numarul lor reprezinta o cifra de ordinul sutelor de mii sau a milioanelor. In univers exista insa miliarde de galaxii, astfel ca teoretic, numarul de planete pe care poate exista viata este imens. Oamenii de stiinta sunt de parere ca omul sa incerce a primi ''mesaje'' din alte lumi, indiferent de eforturile implicate de aceasta actiune. Pe de alta parte, recent s-a formulat ipoteza ca Terra a fost vizitata in timp de fiinte rationale extraterestre. Stau marturie desene preistorice de pe peretii unor pesteri, simbolizand oameni in costume ciudate, cu casti prevazute cu antene- care aduc a cosmonauti, existenta unor ''rampe de lansare'' in diferite regiuni ale lumii, precum si unele povesti biblice care reinterpretate, conduc spre ideea ca distrugerea Sodomei si a Gomorei a fost provocata prin explozia nucleara a unei nave extraterestre.
Cea mai apropiata stea
- se afla la 4,3 ani lumina de sistemul nostru solar. Pentru a putea fi vizitata cu o nava cosmica ce ar dezvolta o viteza de 8 km/s ar fi nevoie de 80mii de ani, ceea ce evident este imposibil.

Viata, forma superioara de organizare a materiei poate aparea peste tot unde exista conditii favorabile. Universul fiind infinit, se poate spune ca viata este infinita.
Ca urmare, in mod logic in univers exista si alte fiinte rationale, similare sau diferite fata de om.
Studiile de biochimie, biofizica, genetica, biologie moleculara, exobiologie, demonstreaza originea materiala a vietii, si evident posibilitatea existentei sale pe alte planete.

Metoda inversa in studiul istoriei si al biografiilor

Giovanni Papini - "Gog" :
"Metoda mea de consemnare a istoriei, care consta in a porni de la pezent catre trecut, e cea mai logica, mai naturala si mai satisfacatoare. E singura metoda care face posibila interpretarea faptelor omenesti. Trebuie sa fi observat ca un eveniment nu capata lumina si importanta decat dupa decenii si cateodata, dupa secole. Daca constat, in anul 637 intrarea musulmanilor in Ierusalim, acest fapt e un mic incident in expansiunea militara a Islamului. Dar, daca pornesc de la 1095, cand incepe sa se predice prima cruciada, mi se dezvaluie o importanta incalculabila a evenimentului. Ca intr-o epoca oarecare crestinii din Occident simt ca o ofensa intolerabila faptul ca mormantul lui Hristos e in stapanirea necredinciosilor si ca din acest sentiment s-a nascut ciocnirea dintre occident si orient - adica inceputul unuei noi civilizatii - iata ceea ce explica importanta decisiva a intrarii lui Omar in Ierusalim. Au trebuit sa treaca aproape cinci secole, pentru ca acest fapt sa produca consecinte enorme. Astfel, daca fac de-a-ndoaselea istoria evului mediu, cand ajung la anul 637, cunosc adevarata semnificatie a acestui fapt, tocmai pentru ca am povestit mai intai intrarea crucitatilor inIerusalim in 1099. Si tot astfel cu toate celelalte fapte istorice. Pentru ca sa intelegi imperialismul roman, trebuie mai intai sa fi examinat invaziile barbare si numai dupa ce ai studiat pe Luther poti intelege marile ordine calugaresti din secolul al 13-lea, dupa cum cunoasterea lui Buddha e necesara pentru a cunoastere exact India brahmanica dinainte. Intreprinderile orientale ale lui Iulian Apostatul si ale lui Pompei trebuie in mod necesar sa fi fost expuse mai intai, daca vrem - ajungand la Alexandru cel Mare - sa masuram importanta marsului sau in lungul Persiei. Fara sa fi povestit aventura lui Napoleon, nu se intelege nimic din Revolutia franceza si, fara revolutie, nu e posibil sa ai o idee aprofundata despre Ludovic al 14-lea si Ludovic 15-lea. Ultimul razboi european e un punct de plecare indispensabil pentru a recostitui formarea monarhiilor nationale in secolul al 15-lea si al 15-lea. Ceea ce explica ce-a fost, si nu viceversa. Iata de ce istoricii antici si modeni nu sunt decat cronicari cu ochi si cu geniu de cartita. Numai procedand de-a-ndoaselea, istoria va deveni o adevarata stiinta. E momentul, si aici, sa adoptam regula pretioasa care a facut gloria celorlalte stiinte : mergand de la cunoscut la mai putin cunoscut, spre necunoscut. Dar cel mai cunoscut pentru noi, nu e oare, timpul in care traim?
Ergo, cel dintai capitol al oricarei lucrari de istorie trebuie sa cuprinda totdeauna "ultimele noutati" si cel din urma capitol al oricarei lucrari de istorie universala, bine facuta, nu va putea cuprinde decat facerea lumii.

- Si cum procedai spre a aplica aceasta metoda inversa la biografii?
- Se aplica minunat. S-a spus de mult ca nu se poate judeca un om decat la sfarsitul vietii - si a judeca inseamna, pentru un om de stiinta, a intelege. Pentru a intelege pe un om mare, trebuie sa pornim, in mod necesara, de la ziua in care a murit. Viata lui Caesar incepe efectiv in ziua in care a fost asasinat. De ce a fost asasinat? Si, iata-ne in stare sa intelegem, incet, incet, ambitiile sale, campaniile. dictatura sa. Trecerea Rubiconului ne deschide calea pentru a intelege rivalitatea sa precedenta cu Pompei si aceasta rivalitate explica simpatiile sale democratice, care, la randul lor, isi gasesc justificarea in legaturile sale cu Catilina. Daca paragraful final al vietii lui Caesar priveste nasterea lui, nu-i nimic extraordinar aici : ca Caesar intra in mormant dupa metoda vechilor istorici sau se reintoarce, dupa metoda mea, in pantecele mamei sale, rezultatul este absolut acelasi. Din acel moment, ori e vorba de nastere, ori de moarte, Caesar nu mai exista.

Vladimir sau zborul intrerupt ... Despre Visotki

Stralucita actrita pariziana Marina Vlady a fost casatorita cu fascinantul poet si actor rus, Vladimr Visotki, cel care-si canta poeziile, aducandu-si spectatorii la starea de delir. Poetul a avut un destin tragic, existenta sa meteorica, macinata de alcool si de nelinisti selenare, intr-o tara prizoniera a unui regim totalitar, fiind curmata brusc, in urma unei hemoragii digetive, la varsta de 42 de ani. Femeia de o frumusete rapitoare, care avea lumea la picioarele ei, calcand numai "pe inimi sfaramate", adorata de intereaga lume, era indragostita, numai de el, de sotul ei, caruia i-a jertfit totul. Despre zborul prematur intrerupt al acestui geniu, si despre dragostea lor, a scris Marina Vlady, acest roman tulburator, care a avut parte si de ecranizare. Cititi aceasta minunata si sfasietoare poveste de dragoste.

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Miting aviatic Satu Mare

video

Despre libertatea spiritului

Spiritul liber este senin si gaseste solutie, ceea ce nu poate sa faca un spirit suprasolicitat si agitat.
Sa fie mereu vigilent, pasiv si obiectiv, astfel incat sa pot explora toate situatiile in profunzime. Nu voi gasi raspunsul la problemele mele prin intermediul ideilor, ci gratie unui proces de investigatie. Aceasta este meditatia.


Mergand pe un drum simtiti iarba si pietrele. De obicei nu este cazul, spiritul fiind absorbit de gandurile lui, de fantasme sau de asociatiile de idei. Nu este disponibil, ci imprastiat si incetosat. Ori, un spirit, prin amintirile de ieri sau de anul trecut, nu poate sa se regenereze. El gandeste, grija lui este sa fuga de prezent si sa urmareasca placerea. In cazul in care nu o obtine el se simte frustrat si deprimat. Un astfel de spirit nu este nici inocent, nici liber. El traieste in inchisoarea lui mentala. Infernul nu se afla in adancul pamantului, ci chiar aici, in spiritul nostru.

Speranta invita dezamagirea, descumpanirea si nerabdarea, care deturneaza atentia de la ceea ce este cu adevarat acolo.

Spiritul inmagazineaza si asimileaza cunostiintele, devenind un amestec de trecut si de prezent.

Cu totii avem nevoie sa acordam atentie spiritului nostru care este, in mare parte, inconstient si ne dicteaza legea lui.

Sentimentul posesiunii, vointa de a deveni si reusita sunt produse ale dorintei. Ele antreneaza suferinte. Dorinta aduce placere si satisfactii tranzitorii si, cand dispar. Asta ne arunca in frustrare si tristete.

Starea de frustrare si de suferinta rezulta din atasament: nu vrem sa pierdem ceea ce posedam ci, dimpotriva, sa le pastram pentru totdeauna cu noi. Dar, placerea fiind lovita de nepermanenta, asta e imposibil.

Nu imprejurarile vietii provoaca suferinta, ci conditionarile noastre interioare. Pentru a ne deschide Neconditionalului, trebuie sa intelegem mecanismele de actiune si de asemenea, ce anume ne ataseaza la lumea experientelor.

Daca nu exista o reala intelegere intre oameni, asta este pentru ca fiecare il judeca pe celalalt dupa propriile lui impresii, opinii si puncte de vedere, care nu se potrivesc.

Cand, in loc sa interpretam si sa explicam lucrurile, le ascultam si le observam, pricepem in acelasi timp si linistea.

Cand spiritul nostru se stabilizeaza, el se elibereaza de conditionarile care-l inalntuiesc si in aceasta libertate de tranzitie se se produce o trezire care ne conduce in regiunile inconstientului, unde spiritul devine vigilent si limpede si percepe adevarul.

vineri, 18 septembrie 2009

Radu Tudoran - " O suta una lovituri de tun"

"Orice om stie ca va muri odata; unii de la o varsta inainte merg pana acolo incat isi pregatesc mormantul si hainele de inmormantare. De testament, nu mai voabesc, este o obisnuinta banala mai ales intre cei care lasa in urma lor avere, si nu le este indiferent cui ii va ramane.
Cat despre testamentul sufletesc, ni-l facem tot timpul, fara sa ne dam seama, in corepondenta cu prietenii, orala sau scrisa,prin care ne exprimam parerile noastre asupra vietii. Si tot ce construim temeinic, stiind ca are sa ne supravietuiasca, nu-i altceva decat dovada ca suntem constienti de pieirea noastra viitoare. Ne pregatim de moarte, intr-adevar, dar fara sa ne dam un termen. In acest fel, moartea ramane un fenomen ipotetic, devenind real numai pentru cei ce mor in jurul nostru."

Radu Tudoran - "O suta una lovituri de tun"

Boierii, cu vehementa catre Stefan-Voda, dupa Xenopol

"Scriem tie, Stefan voievod : AI TU OARE OMENIE, ai tu minte, ai tu creier, de-ti prapadesti cerneala si hartie pentru un COPIL DE CURVA, pentru fiul Caltzunei, si zici ca-ti este fiu?
Daca ti-e fiu si vrei sa faci sa-i faci bine, atunci lasa-l dupa moartea ta, sa fie domn in locul tau si pe muma-sa tine-o de doamna, CUM AU TINUT-O IN TARA NOASTRA TOTI PESCARII DIN BRAILA si invata-ti tara cum sa te slujeasca, iar de noi sa te feresti, CACI DACA CAUTI PE NAIBA, AI SA-L GASATI"

A.D.Xenopol - "Istoria romanilor din Dacia Traiana", vol.2, pg.354

(Scrisoarea boierilor braileni si buzoieni, catre Stefan cel Mare)

joi, 17 septembrie 2009

Ion Creanga

Un catalog din anul scolar 1865/66 scris in intregime de Creanga, ca de altfel, toate cataloagele din activitatea sa de institutor, poarta diferite insemnari la rubrica "OBSERVACIUNI", in dreptul fiecarui elev, ca, de exemplu : INDOLENT, DEZERTOR, IDIOT, SILITOR, AGER, IMPERTINENT, GANGAV, TARZIU LA GANDIRE, LENES, CONFUZ, SILITOR, PACIFIC, DEZERTOR TALENTOS, DEZERTOR SI INVIDIOS, OBRAZNIC.

(Documente Ion Creanga, "Studii si documente" 1964 )

Jean Raspail - Cine isi aminteste de oameni


"In anii lor cei mai norocosi, Lafko si ai sai nu au fost niciodata mai numerosi de o mie. Sa ne imaginam Franta populata doar de o mie de locuitori ratacind pe malurile raurilor si ale fluviilor in mici grupuri : asta era ! O singuratate siderala. (...)

Asa se iveste Lafko - pe neasteptate - din neantul unde il tinuse Dumnezeu ascuns cincizeci de secole, fiindca, dincolo de universul lui, doua din barcile sale, la cativa ani distanta, luate de Ayayema in vacarmul unei nopti cu furtuna, in timp ce el dormea pe uscat, au plutit in voia soartei pana la Nurnberg, TRAVERSAND TIMPUL SI SPATIUL. (...)

Cu fiecare an, i se adauga amintiri care se repeta intocmai, de la inceputul timpurilor. (...)

Asa arata viitorul pentru Lafko. An dupa an se repeta aceleasi nelinisti de la inceputul timpurilor, fara ca vreodata ordinea imuabila a vietii sale sa cunoasca o schimbare. (...)

Lafko, le aude vocile in ceata, inainte de a zari corabiile. Ii trebuie o sfortare uriasa sa admita existenta altor oameni, dupa atatea secole de singuratate. Creierul il doare atat de tare incat este nevoit sa lase rama pentru o clipa. (...) Si ce vede Lafko, de dupa micul cap ce ascunde stramtoarea ? O barca, sigur, dar una monstruoasa ! (...)


Viata nu a fost creata. Ea este. Ei nu au avut creator. Lumea de dincolo? Un desert de unde nimic nu poate izvori. In fata zdrobitoarei superioritati a celor care vin si care sunt creaturi umane, in lipsa unui refugiu divin, in fata tuturor minunilor care insotesc navigatia pe aceste barci gigantice din stramtoare, ei isi masoara, dintr-o data slabiciunea. Zadarnicia. Nimicnicia. Tragica lor inferioritate. (...)

Inima incepe sa-i bata speriata. Cei ce vin sunt mai tari decat Lafko, mai numerosi, si nu au femei... Pantecele ei tresare de frica pana inlauntrul coapselor ei. Ea stie ca ceilalti vor veni, ca nu se poate altfel si ca intr-o zi ... Wauda inchide ochii in fata viitorului. O lacrima ii curge de-a lungul obrazului. (...)

Wauda il priveste pe Lafko venind dupa ea in fundul colibei. INTRE COAPSELE EI, DOAR ACOLO ISI GASESTE EL GUSTUL VIETII. Nu exista alta caldura pentru a reincalzi inimile lor inghetate. Wauda o stie. Lafko o stie. Lafko ii ingaduie. Si Wauda il primeste pe Yannoek, fiindca si Yannoek are nevoie pentru a trai. Dupa Yannoek, Kanstay. Apoi dupa Kanstay, Tsefayok. Nu exista alt refugiu in universul kaweskarilor. Nici o divinitate feminina binefacatoare. Doar Wauda, care este viata insasi. (...)

Cand se vor deprinde sa faca schimburi, apoi sa fure, apoi sa cerseasca, in sfarsit, sa supravietuiasca din asta, BARCILE LOR VOR DEVENI LAZILE DE GUNOI IN CARE VOR CADEA DE PE PUNTEA NAVELOR TOT FELUL DE RESTURI, si atunci, DESTINUL LOR VA FI PECETLUIT. Vor fi necesari pentru asta, inca trei sute de ani. "

miercuri, 16 septembrie 2009

Arturo Uslar Pietri - "Insula lui Robinson"


"Timp de mai bine de 20 de ani, a renuntat la numele de Rodriguez si si-a spus Robinson. Atunci a descoperit Insula. Si s-a stabilit pe ea, spre a n-o mai parasi niciodata. Insula de singuratate pe care nu ajungeau decat naufragiatii. Trebuia sa invete totul din nou, asa cum invatase Robinson, sa traiasca singur si sa se foloseasca de mijloacele proprii. Sa faca totul singur, ca sa nu depinda de nimeni, doar din ramasitele naufragiului. Putinul ce se mai putea salva din vechea lui viata, din formele inselatoare, din cunostintele inutile, CA SA AJUNGA LA OMUL CARE SE AFLA INCHIS IN INTERIORUL LUI. O INSULA SALBATICA, INCONJURATA DE MARI NECUNOACUTE, pe care esuau naufragiati, barci pierdute, stranii vizitatori si amintiri."

Knut Hamsun - Copii ai timpului lor


"Exact cum hotarase in legatura cu sotia sa : este pentru ultima oara. Acum, hotara in legatura cu viata insasi. De ce fusesera atat de pustii acesti ani de barbatie ? Acum voia sa faca singurul lucru pe care-l poate face un om batran, fara a fi respingator : sa ramana drept si neinduplecat. Cum altfel sa procedeze? Sa se multumeasca sa consume resturile de la ospatul cel mare? Se simtea ca un oaspete alungat, si nu voia sa se inhaiteze cu servitoarea pentru o imbucatura pe furis. Era furios, incapatanat si teapan. Ii repugna sa-si ofere, lui, sau ramasitelor fiintei lui, delicii care candva ii fusesera refuzate, Acum, le respingea el."

Conceptul de hermeneutica la Mircea Eliade

Conceptul de hermeneutica la Mircea Eliade reface, de fapt, etapele fundamentale ale acestei discipline :initial SACRA, de interpretare a vointei zeilor si mesajelor divine, oculte - oracole, profetii, declaratii criptice, ermetice - , apoi PROFANA : juridica, filologica, literara, de exegeza textuala in sens mai larg. Traiectoria va fi in esenta aceeasi : interpretarea si clarificarea fenomenelor religioase, pentru a se deschide, treptat, spre totalitatea fenomenelor spirituale,artistice, literare.

(Adrian Marino)

marți, 15 septembrie 2009

Legenda GOLEMULUI


"Necunoscutul ce bantuie prin locurile astea, din timp in timp, trebuie sa fie o fiinta a inchipuirii, plasmuita, mai intai, in gand, de rabinul medieval, inainte de a fi fost incorporat in materie.si acum, la rastimpuri egale, cand constelatiile se perinda astrologic in zodia in care a fost facut, SE INTOARCE IARASI, chinuit de setea unei vieti materiale."

Llosa - Elogiu mamei vitrege (starea de suveranitate a adulterinei)

"A fost atat de neasteptat, incat, atunci cand dona Lucrecia isi aducea aminte, i se parea imposibil, ceva netrait, ci visat sau citit. Don Rigoberto tocmai se incuiase in baie pentru ceremonia nocturna de igiena iar ea, in halat si camasa de noapte, cobori sa-i spuna lui Alfonsito noapte buna, asa cum ii promisese. Tancul sari din pat in intampinarea ei. Inlantuit de gatul ei, ii cauta buzele si-i mangaie sfielnic sanii, iar in rastimp amandoi ascultau, deasupra capetelor lor, ca pe o muzica de fond, pe don Rigoberto fredonand fals melodia unei zarzuela si contrapunctul marcat de suvoiul de apa in chiuveta. Si deodata, dona Lucrecia simti pe trupul ei o prezenta impungatoare, virila. A fost mai puternica decat constiinta pericolului, o izbucnire nestavilita. Se lasa sa alunece pe pat si in acelasi timp il trase dupa sine si pe tanc, fara brutalitate, de parca s-ar fi temut sa nu-l sfarame.
Desfacandu-si halatul si dand la o parte camasa de noapte, il potrivi si-l indruma cu o mana nerabdatoare. Il simtise trudindu-se, gafaind, sarutand-o, miscandu-se, stangaci si firav, ca un micut animal care invata sa umble. Il simtise, la foarte putina vreme dupa aceea, scotand un geamat, terminand.
Cand reveni in dormitor, toaleta lui don Rigoberto inca nu era terminata. Inima donei Lucrecia era o darabana furtunatica, un galop orb. Se simtea uluita de cutezanta ei, si de jindul de a-si imbratisa sotul. Dragostea pentru el crescuse. Si chipul tancului era aici, in mintea ei, induiosand-o. Era cu putinta sa fi facut dragoste cu el si acum sa astepte sa faca acelasi lucru cu tatal lui? Da, era. Nu simtea nici remuscari nici rusine. Nici nu se considera o cinica. ERA DE PARCA LUMEA I S-AR FI ASTERNUT LA PICIOARE SUPUSA. O stapanea un neanteles sentiment de orgoliu. "In seara asta m-am simtit mai bine decat ieri si decat oricand", il auzi pe don Rigoberto, spunand, mai tarziu. " Nu am cum sa-ti multumesc pentru fericirea pe care mi-o dai." "Nici eu, dragostea mea", sopti dona Lucrecia, tremurand.
Din noaptea aceea avea certitudinea ca intalnirile clandestine cu tancul, intr-un anumit fel, obscur si rasucit, ii imbogateau relatiile matrimoniale, reliefandu-le si reannoindu-le. Dar ce fel de morala mai e si aceasta,Lucrecia?, se intreba, speriata. Cum e cu putinta sa fi devenit asa, la anii tai, peste noapte? Nu putea intelege, dar nici nu se straduia sa descopere. Prefera sa se abandoneze acestei situatii contradictorii, in care, actele sale sfidau si incalcau principiile, in urma acestei exaltari riscante care devenise sinonima pentru ea, cu fericirea. Intr-o dimineata, cand isi deschise ochii, ii trecu prin minte aceasta fraza :
"AM CUCERIT STAREA DE SUVERANITATE."
Se simtea norocoasa si emancipata, dar nu putea sa precizeze de ce.

Giovanni Papini - Gog

"De cativa ani, lumea devine tot mai nesigura si mai periculoasa, asa incat a trebuit sa ma gandesc sa-mi pregatesc un refugiu acceptabil. Vom avea in curand, RAZBOAIE, INVAZII, REVOLTE si nimeni nu se poate crede in siguranta. Cine se gandeste la aceasta si nu are intentia sa se lase inflamanzit sau gatuit, trebuie sa se pregateasca din vreme. "

luni, 14 septembrie 2009

Eugene O'Neill - "Straniul interludiu"


Straniu interludiu ! Da, vietile noastre sunt doar niste interludii stranii si sumbre in desfasurarea electrica a lui Dumnezeu-Tatal! (...) Cele cateva romane pe care le-am scris nu sunt altceva decat niste povesti trase de par pentru oameni mari, cu femeiusti batrane si spirituale, cu holtei cinici, cu personaje ciudate, vorbind in dialect, cu oameni insurati care intotdeauna se admira si se respecta reciproc, cu amanti care ocolesc iubirea in soapte stinse! Asta am fost, un flecar amagitor,spunand minciuni in soapta ! Acum, am de gand sa scot un urlet din fundul rarunchilor si sa fac lumina peste umbra minciunilor. Am sa strig : "Asta-i viata si sexul, acestea sunt pasiunile, ura, regretul, bucuria, suferinta si extazul, acestia sunt barbatii si femeile, fiii si fiicele,ale caror inimi sunt slabe si tari, al caror sanga este sange, si nu sirop de calmat nervii".

Rafael Sanchez Ferlosio - "Raul Jarama"


"Cum statea culcata, vedea celalalt mal, campul gol din spatele acestuia si apele intunecate peste care noaptea crestea si avansa invadand pamantul, cucerind inaltimile tufa cu tufa,pana cand le invalui cu totul. Un intuneric cenusiu, sfios si felin care pandea sa apuce pamantul ca o lighioana. In aer plutea o tainica primejdie de gheare, de labe si de dinti ascutiti. Era o noapte olfactiva, vorace si sangeroasa, ce umplea de groaza vizuinile materne lipsite de aparare."

Jean Raspail - Cine isi aminteste de oameni


"S-au scurs cinci mii de ani si el nu a facut nimic. Asa a fost sa fie. El este Lafko, fiul lui Taw, fiul lui Lafko. Cu el, in aceeasi barca si sub acelasi tchelou, Wauda, femeia lui, si Yannoek, Yerfa si micul Tonko, Tsefalok si Kostora, si alti cativa... Sezand chirciti pe calcaie, razuiesc oase de balena pentru a obtine din ele aceleasi harpoane, scobesc aceleasi trunchiuri de fag pentru a-si mesteri aceleasi barci si canta mereu aceleasi cantece pe aceeasi nota unica si continua, cantecele vietii, cel al sobolanului, al paianjenului, al focii care mugeste pe stanci sau ale lui Palpal, papagalul, si, totodata cantecul mortii : AKWAL ASWAL YERFALAY, cantecul lumii ... Nimic nu s-a schimbat... Lafko, fiul lui Taw, fiul lui Lafko ... DAR TIMPUL CARE SE SCURGE ACUM II ESTE MASURAT. El nu banuieste existenta altor oameni.Este incapabil sa-si imagineze ca dincolo de locul de unde rasare soarele, de cealalta parte a unui desert lichid tumultos si cenusiu, care, lui nu-i spune nimic, VEGHEAZA IN TURNUL LUI UN STRAIN, in fata valurilor oceanului, care a inteles ca granitele universului nu se sfarsesc acolo unde apune soarele."

duminică, 13 septembrie 2009

George Calinescu - Vera


Inca un an din timpul
Ce harazit mi-e parca
Plutiti spre viitor
Suiti in a mea barca
Si par de-a pururi tanar
Desi la par carunt
Caci a lui Cronos coasa
Stiu iscusit sa-nfrunt.
Vijelios la fire
Cu sufletul curat
V-am fost de-atatea ori
Supus si imparat.
Nu am lasat ca vorba
Vicleana sa ma-mbete
Pe cel inselator
L-am spintecat cu sete.

(...)

Iar Vera care-acum
Mania mea n-o gusta
Plangand cu-amaraciune
In a ei veche fusta
Cand o va regasi
Pe fundul vreunui scrin
Ma va gasi suav
Si de blandete plin.
Va zice : "Unde-i el
Cu tunet sa ma certe
Si-apoi ca dupa ploaie
Sa rada si sa ierte?"

Ovidiu - "ponticele"

I-a fost dat Tomisului sa-l adaposteasca pe marele poet latin Ovidiu, intr-o epoca prea plina de razboaie, de neliniste si de restrisiste.Cununa de laur ii cazuse de pe frunte, poetului "Iubirilor" "Metemorfozelor", odata cu dizgratia imparateasca. Ajuns in Scitia Minor, pe tarmul bantuit de vanturi, geruri si de barbarii salbatici, al Pontului Euxin, delicatul poet al Romei avea sa se cutremure. Nu era pe potriva naturii si oamenilor aspri ai locului, el poetul rasfatat de viata, pana atunci.

Zilele sunt cumplite si geroase, vanturile matura tarmul golas iar peste zidurile cetatii, trec navalitorii barbari. Nu mai e demult liniste-n cetate. Poetul scrie la lumina slaba a opaitelor, la focul slab, infrigurat si bolnav. Trec anii si imparatul ramane neanduplecat. Si-n locul poeziilor de dragoste, strabatute de eleganta, de gratie usoara, iau calea spre Roma infriguratele strigate de durere din "Ponticele" si "Tristele".

(Florenta Albu)

Femeia aceasta era a mea in exemplar unic (Marin Preda)

"Simteam ca femeia aceasta era a mea in exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne intalnisem de la inceputul lumii, peste toate devenirile, amandoi, si aveam sa pierim la fel, amandoi. Eram ca intr-o zi imensa si intamplarile astea mici, amanunte pana la fractii de impresie, erau printre cele mai importante in viata mea. Astazi, cand le scriu pe hartie, imi dau seama, iar si iar, ca tot ce povestesc nu are importanta decat pentru mine, si ca, nici nu are sens sa fie povestite. Pentru mine insa, care NU TRAIESC DECAT O SINGURA DATA IN DESFASURAREA LUMII, ele au insemnat mai mult decat razboaiele pentru cucerirea Chinei, decat sirurile de dinastii egiptene, decat ciocnirile de astrii, impreuna,caci singura existenta reala e aceea a constiintei. Si in organizarea si ierarhia constiintei mele, femeia mea era mai vie si mai reala decat stelele distrugator de uriase, al caror nume nu-l stiu."
(Marin Preda)

Un vis de iubire si o mare implinire pe acest pamant

"Ce doream eu de fapt de la ea? Bineanteles, sa ne cunoastem, adica sa incepem impreuna fascinanta excursie pe care apoi sa o transformam in expeditie, in eterna cautare a ceea ce e ascuns in noi insine, acel lucru miraculos care ne face sa visam, spre care aspiram inca de mici, mereu cu speranta ca il vom dobandi: la inceput o mare implinire pe acest pamant, o mare descoperire, o mare victorie care sa uimeasca lumea, apoi UN VIS DE IUBIRE care sa imvinga in noi ceea ce este greoi si efemer"
(Marin Preda)

Aspiratiile unui barbat in apreciera femeilor (marin Preda)

"Pentru o femeie, aspiratiile unui barbat sunt litera moarta atata timp cat ele nu devin un fapt social cert"
(Marin Preda)

Chipul femeii iubite in "Cel mai iubit dintre pamanteni"

"Invatasem ca adevaratul chip al femeii nu apare cand suntem indragostiti, ci, ca in basme,de asta data in sens invers,nu intr-o baba vrajita care ne cere un ajutor umil, zace o tanara si rapitoare printesa, ci intr-o printesa divina in frumusetea ei zace o cotoroanta urata si respingatoare."
(Marin Preda)

Ultima noapte de dragoste - Camil Petrescu

"O mare iubire e mai degraba un proces de autosugestie... Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti, greu la inceput, sa-ti placa femeia fara care mai tarziu nu poti trai. Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial s-o jignesti, sa inseli atata incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surasul si vocea ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat, iti trebuieste prezenta ei zilnica. Inabusi in tine mugurii oricaror altor prietenii si iubiri. Toate planurile ti le faci in functie de nevoile si preferintele ei. Vrei succese ca sa ai surasul ei."

Camil Petrescu - "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi"

Viata este dascalul vietii - Unamuno

"Viata este singurul dascal al vietii. Nici un invatat de pe lume nu ti-o poate preda. Nu inveti sa traiesti decat traind.Fiecare om trebuie sa ia mereu de la capat ucenicia vietii.

(Miguel de Unamuno)

Romanul GOLEM de Gustav Meirynk

Din "GOLEM" de Gustav Meyrink : "Mi sa intampla sa ascult casele in vis, nevazuta lor respiratie, si sa aflu, uimit, plin de teama, ca, sunt, de fapt, stapanele strazii. Le sta in putere sa-si instraineze viata, sentimentele si sa le soarba inapoi - ziua le imprumuta cui locuiesc in ele, si noaptea, le storc cu camata indarat. Daca insir in gand oamenii ciudati care stau in ele, aratari, fiinte fara consistenta - nenascute din pantece de mama - cu ganduri si fapte facute parca din bucati adunate la intamplare - atunci ma simt indreptatit sa cred ca visurile mele ascund adevaruri obscure, din care nu pastrez, cand sunt treaz, decat impresii, licariri de basm. Atunci invie in mine, pe nesimtite,legenda golemului-strigoi, omul artificial pe care, candva, aici in ghetto, un rabin cabalist l-a plamadit din elemente, chemandu-le la viata, la o existenta de robot fara minte, strecurandu-i intre dinti cuvantul cu putere magica. Si, dupa cum, golemul, in clipa in care i se lua din gura misterioasa silaba a vietii, incremenea ca un chip de lut , mi se parea ca si oamenii acestia, cu totii, s-ar prabusi pe loc fara viata, daca in creieri li s-ar stinge o idee oarecare, marunta, o aspiratie minora, sau un obicei fara noima, ASTEPTARI CETOASE, TINTITE IN GOL "

Jean Raspail - "Cine isi aminteste de oameni", citatul despre intalnirea dintre albi si Kaweskari

"Vocile lor le aude Lafko, vocea sondorilor, a observatorilor, inca inainte de a zari corabiile. A recunoscut vocea omului desi se credea singur pe pamant, fiindca de mii si mii de ani incoace, nimeni nu s-a mai aventurat pana aici. Ii trebuie o sfortare uriasa pentru a o admite dupa atatea secole de singuratate. Creierul il doare atat de tare, incat e nevoit sa lase rama o clipa, pentru a-si strange tamplele intre maini. Ceea ce era cu neputinta de cuprins cu mintea isi croiete drum lob cu lob, producand iremediabile deteriorari. Si este doar inceputul. Fiindca pe acsti oameni inca invizibili, care vorbesc intr-o limba necunoscuta, si-i imagineaza dupa propriul lui chip, intr-o barca asemanatoare, la nivelul apei, vaslind de-a lungul tarmului. Nu cunoaste alt fel de om. Memoria lui amuteste in acest punct.Chiar si indepartatii chonos, de la nord de golful Penas, care au fost ultimii sai dusmani la sfarsitul marelui mars, semanau leit kaweskarilor si construiau aceleasi barci. Or, ce vede el, Lafko, de dupa micul cap care ascunde stramtoarea?
O BARCA, SIGUR, DAR MONSTRUOASA ! "

Jean Raspail - "Cine isi aminteste de oameni?"

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Jose Carlos Somoza- Clara si penumbra


'' In pesteri se picta numai ceea ce se dorea sa se sacrifice.. Arta egiptenilor era funerara.. Totul era dedicat mortii.. Artistul spune: te-am creat ca sa te vanez si ca sa te distrug, iar sensul creatiei consta in sacrificul tau final.. Caci nu supravietuieste decat arta care a murit.. Daca figurile mor, operele raman..''

joi, 10 septembrie 2009

Orasul mortii printre orasele invizile - Italo Calvino

"Si eu mi-am inchipuit un model de oras din care le deduc pe toate celelalte, i-a raspuns Marco lui Kubilai-han. E un oras facut doar din exceptii, oprelisti, contradictii, incongruente si contrasensuri. Daca un astfel de oras e cat se poate de improbabil, scazand numarul de elemente anormale, cresc probabilitatile ca orasul sa existe intr-adevar. E de ajuns, prin urmare, sa sustrag exceptii modelului meu si, in orice ordine as proceda voi ajunge sa ma gasesc in fata unuia din orasele care exista, tot ca o exceptie. Dar nu-mi pot impinge operatia peste o anumita limita.As obtine orase prea verosimile ca sa fie adevarate."