duminică, 13 septembrie 2009

Ovidiu - "ponticele"

I-a fost dat Tomisului sa-l adaposteasca pe marele poet latin Ovidiu, intr-o epoca prea plina de razboaie, de neliniste si de restrisiste.Cununa de laur ii cazuse de pe frunte, poetului "Iubirilor" "Metemorfozelor", odata cu dizgratia imparateasca. Ajuns in Scitia Minor, pe tarmul bantuit de vanturi, geruri si de barbarii salbatici, al Pontului Euxin, delicatul poet al Romei avea sa se cutremure. Nu era pe potriva naturii si oamenilor aspri ai locului, el poetul rasfatat de viata, pana atunci.

Zilele sunt cumplite si geroase, vanturile matura tarmul golas iar peste zidurile cetatii, trec navalitorii barbari. Nu mai e demult liniste-n cetate. Poetul scrie la lumina slaba a opaitelor, la focul slab, infrigurat si bolnav. Trec anii si imparatul ramane neanduplecat. Si-n locul poeziilor de dragoste, strabatute de eleganta, de gratie usoara, iau calea spre Roma infriguratele strigate de durere din "Ponticele" si "Tristele".

(Florenta Albu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu