"Intrucat umezeala era constanta, radacinile nu aveau nevoie sa se infiga in sol in cautarea apei si se raspandeau la suprafata, scurte,
abia ramificate.
De aceea, arborii padurii nu erau decat niste colosi cu picioare de lut, si daca se isca o furtuna, cei mai batrani dintre ei, se prabuseau, antrenand alti cativa in caderea lor, ca si la jocul de popice.
Se forma astfel o poienita in care rasareau de indata arbusti, pe care umbra lasata de fartatii lor mai mari ii impiedicase sa-si faca
un loc sub soare.
Dar si aici, unii cresteau mai repede decat altii,
inabusindu-i la randul lor.
Si astfel, padurea incremenita si tacuta, fara cea mai slaba adiere de vant, era in realitate teatrul unei lupte permanente, in care invinsii erau condamnati fara crutare, la moarte prin asfixiere."
* * *
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu