Traim intr-o lume a dezordinii si a conflictelor.
Fiecare dintre noi se poate retrage din agitatia lumii, cultivandu-si propriile relatii in mica sa lume, care face partea din vasta comunitate, generatoare de conflicte, agitatie si instabilitate.
Putem sa aducem pacea in suflet, intelegerea mersului lumii si calea dragostei, in adancul fiintei noastre, pornind de la aprofundarea cunoasterii de sine pana la cunoasterea lumii.
Sa privim, intai, ce se intampla in noi insine, sa observam cu atentie experientele prin care trecem si transformarile pe care le initiaza in noi.
Sa fim atenti la modul cum iau fiinta gandurile noastre, sa ne lasam purtati de ele, observandu-le inlantuirea.
Meditatia este intai de toate, luciditate, care ne permite sa vedem lucrurile in adevarul lor.
Meditatia si intelegerea pe care o aduce ne face liberi, iar omul liber este bun si modest.
In meditatie, bunatatea, tandretea si modestia apar spontan.
Ne vom desparti de gandurile si de amintirile noastre, si vom renunta la ele.
Vom deveni morti pentru experientele anterioare, ca si pentru intreg trecutul nostru, pentru a trai din plin clipa prezenta, fara nelinisti si angoase, fara trecut si fara viitor.
In aceasta stare atemporala, constiinta se purifica si se reiinnoieste.
Observarea atenta, contemplativa a ceea ce se intampla, in clipa prezenta in adancul sinelui, necesita o concentrare a atentiei.
Fara concentrarea atentiei, nu este posibila meditatia.
Incep sa meditez, observand un act fiziologic, de exemplu, procesul respiratiei, cu inspirul si expirul.
Nu sunt atent la corpul care respira, ci atentia mea vizeaza aceaste miscari de insir si expir, care se vor termina odata cu moartea mea.
Observ miscarile cu atentie, si daca o senzatie sau un gand se infiripa, remarc imediat acest lucru, mentinandu-mi, in continuare,
atentia treaza.
Atentia vizeaza doar miscarile respiratorii, iar celelalte lucruri sunt lasate sa curga de la sine.
In cursul contemplatiei, se poate realiza un plonjon subit in Inconstient, stare in care nu mai stii nimic.
Dar la iesirea spontana din aceasta stare, o intelegi perfect.
In mod firesc spiritul evita solitudinea, preferand hoinareala prin ganduri si amintiri.
Dar, in practica meditatiei, atunci cand spiritul reuseste sa pastreze o atitudine pasiva fata de noianul de stimuli externi,
el invata sa pretuiasca solitudinea, si ajunge sa o doreasca.
Solitudinea interioara este independenta de cea fizica.
Chiar si in locuri retrase, spiritul este confuz si plin de dorinte.
Pentru eliberarea de dependenta psihologica, avem nevoie de solitudine interioara.
Ne nastem liberi,dar viata si atasamentul fata de sine, fata de altii si fata de proprietati, ne transforma in sclavi.
Exersarea solitudinii interioare este necesara cel putin o data pe zi, si este realizabila chiar si atunci cand esti inconjurat de oameni.
Realizarea solitudinii interioare ne elibereaza de atasament.
Vom fi retrasi din lume, chiar si traind in mijlocul ei.
Vom fi singuri, chiar aflandu-ne in multime.
Astfel. vom obtine starea de seninatate in relatiile cu oamenii si lucrurile.
* * *
Daca imi examinez gandurile si amintirile, observ ca acestea se leaga intre ele prin asocierea ideilor si emotiilor.
Chiar si in starea de solitudine profunda, poate apare din adancul spiritului o amintire tulburatoare.
Aceasta, din cauza ca lantul amintirilor nu este rupt, si intreg inconstientul se afla in activitate.
Dar ruperea lantului amintirilor, face sa nu mai existe nimic in adancurile spiritului, doar o stare de plenitudine inexprimabila.
Omul care reuseste sa ramana complet singur, traieste in sine insusi, impacat, fericit, descatusat de lumea fenomenelor schimbatoare.
In ascultarea meditativa, subiectul isi mentine spiritul, in intregime deschis, receptiv si impartial, ceea ce permite valului intelepciunii intuitive, sa il traverseze liber.
In momentul in care nu mai avem dorinte, spiritul este eliberat de orice tensiune.
Daca spiritul meu devine constient de limitarile sale, acesta va fi primul pas catre eliberarea lui.
Omul liber, va deveni meditativ,incepand cu procesul observarii de sine.
Spiritul oscileaza mereu, in functie de reactiile sale la stimuli si de asociatiile pe care le face.
Trecutul si viitorul ii inoculeaza individului starea de neliniste, care-l impiedica sa fie liber.
Cu cat sunt mai constient de mine, cu atat mai mult se indeparteaza fericirea.
Pentru a atinge starea de limpezire a spiritului, este necesara renuntarea la "ego".
* * *
Intoarcerea la trecut este o fericire trecatoare, care ne impiedica sa intelegem ce se petrece in prezent.
Prin intoarcerea la trecut, spiritul se inchide in sine. Depinzand de trecut sau de viitor, ne impiedicam dezvoltarea libertatii si a fortei interioare.
In lumea fenomenelor, unica realitate este ca,
NIMIC NU ESTE ABSOLUT SAU PERMANENT.
Fiecare clipa de viata aduce o tranformare.
*
Intelepciunea intuitiva sa afla in fiecare om si asteapta sa fie dezvoltata. Ea se afla in interiorul intelepciunii noastre obisnuite si inflorirea ei depinde de
LIMPEZIREA SUFLETULUI.
Doua persoane diferite pot trai acelasi eveniment neplacut si efectul produs asupra lor sa fie diferit.Una isi poate pastra seninatatea, pentru ca stie sa-si observe spatiul interior si sa-si inteleaga reactiile si felul in care iau nastere acestea.
CELALAT, POATE FI ORB, SI IN CONSECINTA, REACTIONEAZA PRIN SUFERINTA.
***
Daca mi se naste o dorinta in spirit, trebuie sa-i observ miscarea pentru a nu cadea in capcana ei, dar nici nu o resping, ci voi actiona in deplina libertate.
Observatia suscita intelegerea, si aceasta, transforma natura dorintei, din pofta, in potential creator.
VOI FI SCUTIT DE DORINTE, DOAR CAND VOI ATINGE ILUMINAREA.
Orice dorinta personala antreneaza suferinte si orice implinire bazata pe dorinta provoaca atasamentul.
Devenind receptiv,nu ma atasez de experiente si situatii vechi, ci invit tot ce este nou sa intre in campul constiintei. Pentru a-mi folosi energia in scopuri creatoare, trebuie sa ma eliberez de activitatile daunatoare si oarbe ale dorintei, scopul ultim al vietii fiind
ELIBERAREA DE ORICE DORINTA PERSONALA.
*
Cand facem ceva cu placere, gandul la placere ii sporeste intensitatea.
Placerea traita, poate fi retraita si intensificata prin gandire.
Cea mai mare parte a placerii noastre este un gand despre placere, mai mult decat placerea imediata. Gandirea prelungeste placerea, dar si suferinta. De unde si pericolul ei.
PLACEREA INCHIDE SPIRITUL IN SCHEMELE VIETII.
Gandirea ne obliga sa traim in minte, iar in absenta gandirii,patrundem in regiunile inimii, in vreme ce in corp, domnesc calmul, limpezimea si seninatatea.Nu este un organ, nu-i o inima care bate, ci un domeniu al calmului, unde spiritul devine limpede,si dobandeste facultatea de a vedea si intelege totalitatea.
Gandirea este incapabila sa vada intregul, este neputincioasa si este cel mai mare dusman al nostru.
TRAIND IN "INIMA'' NOASTRA, ATINGEM EXTRAORDINARUL SI ABSOLUTUL.
*
Pentru a ne putea hrani cu bucurie, trebuie sa ne eliberam de teama.
*
Daca ma simt eliberat de toate posesiunile mele, atat fizice cat si mentale, scap de prizonieratul care ma invarte in
CERCUL NASTERII SI AL MORTII
unde ne aflam cu totii, supusi unei perpetue deveniri, si ating starea de
NIRVANA.
* * *
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu